vineri, 12 decembrie 2014

Salata Greceasca

Va scriu aceasta reteta in plina luna de iarna cu dor de vara si de iarba verde. Este infinit ( na ca am gasit superlativul suprem) de gustoasa daca o faceti vara, cu ingrediente proaspat culese din gradina mamei, bunicii, matusei sau a vreo vecine. Dar lasam de la noi si putem cumpara si de la un taran de incredere din piata. Mai greu cu maslinele, ca ar trebui sa tragem o fuguta in Grecia.. si nu ca ne-am supara, asa-i?
Desi nu am fost in Grecia sa incerc sosul tatichi la el acasa, salata asta am denumit-o asa cu gandul la albastra Grecie. Si da.. o puteti incerca si iarna, dar sa puneti rosi cherry. Si ganduri fierbinti de plaje cu nisip fin si apa azurie..... 

Ingrediente:
1 rosie mare
1 ardei gras verde
1 castravete cornison
10 masline jalamata
1/4 ceapa rosie
oregano uscat
sare si lamaie

Sos:
200 gr caju
200 gr apa
jumatate de castravete
cateva fire de marar
sucul de la jumatate de lamaie
usturoi - 1 catel, sau dupa gust.
sare

Preparare:
Din ingredientele de mai sus ( ma refer la legume) va iesi o salata generoasa. Daca esti flamand(a) ar trebui sa te tina satul(a). Te poti juca cu cantitatile in functie de preferintele tale. Oricum va iesi buna!
Rosiile le tai in felii, ardeiul eu l-am taiat de de-a indoaselea ( adica de-a latul), castravetele felii, ceapa julien si maslinele le-am lasat intregi.  Le-am pus intr-un bol si le-am amestecat cu putina sare si suc de lamaie. Oregano il puteti pune acum, sau la sfarsit, dupa ce asezati si sosul deasupra.

Sos.
Am trecut minimul de caju ca blenderul sa il poata procesa. Va iesi mai mult sos decat aveti trebuinta la o salata, dar se poate pastra in frigider pana la 4 zile, sau in congelator 2 -3 luni. 
Punem mai intai caju-ul cu apa si cu lamaie in bleder si procesam vreun minut la viteza maxima.Ne mai ajutam si cu o spatula daca merge in gol cutitasul de la blender. La nevoie, putem sa mai adaugam cate 1 lingura sau doua de apa. 
Ei bine, sosul acesta iese mai mult decat ne trebuie. Dar putem pune intr-un castron cat avem nevoie ( 4 - 6 linguri sau mai mult) si peste el punem castravetele dat prin razatoare si apoi stors bine de zeama intre palme, firele de marar taiate cat mai marunt, usturoiul maruntit in mojar si sarea. Si lasam sa sada vreo 10 minute bune, sa se imprieteneasca putin aromele. A doua zi ii si mai bun.
 Punem mai apoi sosul peste legumele din salata, presaram nitel oregano si strigam lumea la masa!

  Dar vai... ne-a ramas crema de caju... ce facem ce facem... pai punem niste miere si pudra de cacao si amestecam bine. Et voila... crema de ciocolata. Punem intr-un paharel crema si ornam cu un strat super generos de zmeura ( merge si din aceea congelata). Si iaca si un desert roial, daca mai incape dupa salata! De nu, se mananca el mai tarzior, chiar nu imi fac griji ca ramane!

 

Va las in compania salatei. Eu am plecat cu gandul in Grecia! Paaaaaa.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...